Ți-ai vinde câinele pentru hrană ?

staloneDacă ai avut momente de îndoială legat de drumul tău, de cariera ta, de ceea ce ar trebui să faci în viață, iată un exemplu :

Cu toții îl știm pe Rocky sau pe Demolatorul. Adică pe Stallone. Hollywoodul ni-l prezintă frumos, cu o imagine impecabilă, de invidiat, un star admirat de multă lume. Ce nu ne spune Hollywoodul este cum a ajuns Stallone aici, ce drum a urmat să ajungă aici.

Cum ar fi să ți se spună Stinky Binky (Binky împuțitul), copil fiind, pentru că ai o problemă de sănătate, adică gura și ochiul de o parte sunt căzute datorită unor probleme de sănătate ? Să fii mereu ridiculizat, să fii mereu „ciuca bătăii”, cum spune românul ? Dar să auzi mereu în jurul tău că nu se așteaptă nimeni la prea multă performanță de la tine pentru că nu te cred în stare ? Să te muți într-o rulotă și să refuzi un salariu de 75 000 de dolari pentru scenariul tău, doar pentru că producătorul nu te lasă să joci rolul principal ? Cum e să îți vinzi câinele de companie pentru a avea ce să mănânci ?

Prin astea a trecut Sylvestre Stallone până să ajungă Rocky. Deși provenea dintr-o familie modestă ca venituri, deși abia a avut 40 de dolari pentru biletul către Hollywood, a mers către cetatea filmului, simțind că ăsta este drumul lui. A stat în hoteluri de 3 dolari pe săptămână, a fost plasator la teatru, vânzător de pița, făcea salate într-un mic restaurant, vânzător de pește, îngrijitor la cușca leilor. O ducea atât de rău încât pentru a-și spăla hainele, făcea duș îmbrăcat. A luat lecții de actorie, însă profesorii îi spunea că joacă foarte prost și nu îi dădeau nicio șansă.  Nu a renunțat. A scris scenariul lui Rocky Balboa, după cum cred că știm cu toții, e povestea unui boxer înfrânt ce devine, prin eforturi proprii, uriașe, precum eroul său Hercule, campion mondial. A mers cu scenariul la zeci de producători care l-au refuzat. Mulți dintre noi probabil că am fi renunțat. Cred că și el a avut momentele lui de îndoială. Prima dată când un producător a fost interesat de scenariul lui, i-a oferit 20 000 de dolari pentru scenariu, atunci când el nu avea un chior în buzunar, oferta pe care Stallone a refuzat-o pentru că nu i se oferise și rolul principal. Apoi producătorul a ridicat miza la 75 000 de dolari fiind din nou refuzat, iar finalul îl știm cu toții, cei care am văzut filmul. Acest film a fost pentru Stalone momentul în care Hollywoodul l-a remarcat și l-a acceptat. Apoi a venit Rambo și toate celelalte roluri pe care le-a jucat, dar drumul până la ele a fost un urcuș continuu.

Povestea lui Sylvester Stallone este una din multele povești de viață care demonstrează că se poate. Și că atunci când luptăm cu inerția noastră, cu îndoielile noastre trebuie să luptăm din toată inima. Răsplata va fi pe măsură !

Lasă un comentariu

Blog la WordPress.com.

SUS ↑