Protejează-ți sănătatea

Unul din bunurile noastre pe această lume, al cărui preț deseori îl luam în derâdere, este sănătatea. Viața este frumoasă când nu ne doare nimic, când putem să ne desfășurăm activitatea la parametri optimi și putem fi noi înșine. Când suntem tineri nici nu o băgăm în seamă. Ba unii dintre noi nici când anii mai trec și simțim încet încet timpul în articulații, nici atunci nu-i acordăm atenție… Însă sănătatea e unică, nu vine cu piese de schimb. Odată pierdută este mai greu, sau imposibil uneori, de a o recăpăta. Și aici vorbesc de sănătate ce odată dispărută, apare boala. Poate și tu ai fost în situația de a merge la medicii specialiști, consulturi numeroase, investigații la fel de numeroase și costisitoare, insecuritatea până la aflarea diagnosticului și a tratamentului…Nu mai vorbesc că boala poate însemna să îți schimbi job-ul sau să accepți sarcini mai ușoare la job, deci mai prost plătite, pentru a te vindeca, că mereu trebuie să ai grijă ce mănânci, cum te îmbraci, să eviți factorii de risc, de asemenea, pentru a te vindeca.

Și știu că ai căutat mereu, peste tot, sfaturi și produse care să te ajute să-ți menții sănătatea, dar mereu erau fie ineficiente, fie veneau cu măsuri greu de aplicat. De asta, cred eu, că citești aceste rânduri, nu ?

Eu am găsit idei și produse care sunt ușor de aplicat, mai ales adaptate la programul meu, și de când le aplic am scăpat de multe din problemele mele de sănătate, fără să am efecte secundare în urma folosirii lor. Soluții acestea concrete le-am pus, unele, în articolele de pe blog. Și îți recomand să folosești și tu, pentru că te pot ajuta și pe tine să-ți păstrezi sănătatea. Sunt concepute pe baze solide, obținute în ferme organice, certificate, fără conservanți, erbicide sau insecticide cu o monitorizare atentă a ciclurilor biologice pentru a beneficia maxim de natură. Sunt standarde „de facto” în domeniul lor, recunoscute de locul pe care îl au în vânzări, locul unu la nivel mondial, de 9 ani consecutivi, și în comunitate, prin programele comunitare pe care le au. Toate astea te pot ajuta să îți protejezi sănătatea. Mi-aș dori să nu fii condescendentă sau condescendent la aceste informații. Eu am fost, la un moment dat, și mi-a părut rău…Căci, vezi tu, societatea noastră ne condiționează într-un anume fel…Însă aceste produse și ideile de pe blog pot însemna diferența dintre boală și sănătate.

Un E-book cu 4 sfaturi pentru păstrarea sănătății găsești aici. Nu trebuie decât să descarci e-Book-ul și să-l folosești. Vor fi informații și despre produsele de care ți-am pomenit mai sus.

Sănătate maximă !

Blog la WordPress.com.

SUS ↑