Despre mine

Sunt ieșean prin naștere, studiile mi le-am făcut tot în Iași unde îmi desfășor în prezent activitatea. Am lucrat o perioadă lungă de timp, 15 ani, pentru companii multinaționale în domeniul farmaceutic, în departamentul de Vânzări și Marketing promovând medicamente de prescripție către medicii ce tratau patologia căruia se adresau medicamentele respective. Au fost perioade în care am activat în Task Force, echipa specială, dedicată unuia din produsele strategice de la acea vreme unde am avut ocazia să învăț foarte multe lucruri despre vânzări și oameni. În tot acest timp am reușit să iau bonus ca parametru de performanță a activității mele și asta într-un mediu în continuă schimbare, extrem de competitiv și pretențios.

Apoi m-am întors la profesia mea de bază, medicina. În prezent sunt medic specialist O.R.L. și încerc să asigur soluții optime către pacienții pe care îi văd. Da, fac medicină în România, ceea ce nu e tocmai ușor de fiecare dată. Și dacă ai nevoie de sfaturi și soluții în otorinolaringologie, voi fi mai mult decât bucuros să vedem ce se poate face dacă îmi vei lăsa un mesaj cu detaliile și problemele tale. Sau poți să te programezi mai jos la o consultație.

logo-invent
banner_elytis_rem

Am încercat tot timpul să învăț din orice și de la oricine și, la rândul meu, să transmit cunoștințele mele, multe sau puține, bune sau rele, mai departe, scutind timp.

Blog la WordPress.com.

SUS ↑