
Că tot suntem în perioada infecțiilor de căi respiratorii superioare, e de notat o situație, o boală care se poate întâlni, mai ales dacă știi că sunt probleme anterioare otice. Labirintitele. Asta s-ar traduce ca o infecție a urechii interne, în întregul ei. Suferă și partea auditivă și cea vestibulară, cea care se ocupă de echilibru.
Se traduce prin hipoacuzie, scăderea auzului, prin amețeli și tinitus sau acufene, adică auzim zgomote anormale. Mai pot fi întâlnite senzația de plenitudine auriculară. greață, cu atât mai intensă cu cât infecția este mai importantă. De multe ori, mai ales dacă vârsta pacientului sau informarea lui medicală este mică, se distinge destul de greu de neuronita de vestibular. Evoluția acestei boli poate fi ușoară, dacă este o complicație a unei afecțiuni a urechii sau poate fi severă dacă exista o afecțiune otică preexistentă sau este dată printr-un mecanism meningian.
Așadar dacă ai o afecțiune otică care nu trece la tratamentul inițial sau dacă te știi cu o suferință otică și după o „răceală” vezi ca a progresat hipoacuzia, ba mai și amețești, trebuie să mergi la ORL. Pentru că e posibil să fie o labirintită seroasă, adică doar toxinele bacteriilor din urechea medie ajung la urechea internă, sau poate fi puroi de-a dreptul în urechea internă. Care trebuie tratat, în ultimele cazuri într-un staționar pentru a evita complicațiile. Și acestea pot fi redutabile dacă te gândești la vecinătățile urechii.
Iarăși e bine de știut dacă ai avut traumatisme craniene în urma cărora au apărut astfel de simptome. Sunt frecvente situațiile în care apare și o fractură de stâncă temporală ce poate duce la o hipoacuzie permanentă. Deci dacă ai căzut și te-ai lovit la cap, și nu-ți mai amintești mare lucru, sau ai avut o lovitură cu aceleași efecte, nu sta acasă ! Mergi al spital pentru că ar trebui exclusă o afectare neurochirurgicală.

Lasă un comentariu