
Frecvent, și cumva, ciudat, vara vine și cu angine eritemato-pultacee. Bem apă rece, mâncăm înghețată în dorința noastră firească să ne răcorim. Și destul de des, anginele sunt tratate cu claritromicină din start. Și merg prost, ajungând la specialist, la otorinolaringolog. Nu prea înțeleg de ce se inițiază cu claritromicină când avem soluții mai comode și mai EFICIENTE. Amoxicilina cu clavulanat dă rezultate pentru că sunt mulți Streptococi sau Stafilococi cu sensibilitate păstrată la acest antibiotic. Sigur, despre ultimul, se constată în ultima vreme, o rezistență destul de mare, care, cel mai probabil, este consecința folosirii inexacte a antibioticului.
Soluția pentru durerile de gât sunt ant-inflamatoarele nesteroidiene, aplicate local. Comprimate ce se sug sau aerosoli orali. De foarte multe ori nu e nevoie de altceva. Dar dacă totuși facem febră, documentată cu termometrul, mai mult de 38, ne gândim și la antibiotic. Cum am precizat anterior, amoxiciclina cu clavulanat este prima intenție, minim 7 zile. Soluția optimă este de a preleva un EXUDAT ÎNAINTE de inițierea tratamentului antibiotic. Primele 3 zile, până vine rezultatul la exudat se dă, e adevărat, empiric tratamentul, dar apoi se merge după antibiograma exudatului.
De cele mai multe ori, infecțiile sunt DOAR virale, și NU AU NEVOIE de antibiotic. Cea mai mare problemă a utilizării exagerate și intempestive a antibioticelor este rezistența la antibioticele cele mai noi a unora dintre acești germeni.
Așadar, bucură-te de vară și ia în calcul si exudatul faringian !

Un alt aspect interesant este că destul de frecvent crizele vestibulare sunt interpretate drept rino-sinuzite. Se poate și invers, dar sunt situații în care o cefalee, o durere de cap, sau inter-cantala, adică între ochi, o amețeală, și o „tulbureală” la minte, cum o descriu mulți pacienți, pot fi date de o criză vertiginoasă. După mine, o rino-sinuzită nu dă niciodată amețeli. Bine dacă avem o febră de peste 39 e posibil, dar atunci mai sunt și alte simptome ale sinuzitei precum rinoreea, ne curge nasul, obstrucția nazală, nu putem respira pe nas, și posibil un context de infecții respiratorii de căi superioare.
Așadar dacă te tot „lupți” cu o sinuzită ce se nu regăsește pe examinarea CT, e bine să întrebi otorinolaringologul dacă nu cumva e de vină urechea ta internă….

Lasă un comentariu