Capitalismul generos

Titlul poate fi o contradicție în sine. Dar nu este. Este titlul unei cărți, scrisă de Rich DeVos. Unii dintre voi ar putea întreba : cine ? Și aveți dreptate. Este un om cvasinecunoscut publicului general, poate cu excepția celor care se ocupă de networking marketing. Și ca să vedeți despre ce este vorba o să vă citez o poveste din finalul cărții :

„ Teddy Stollard spune povestea, era un „ratat” în vârstă de numai zece ani. Fața lui era veșnic murdară, părul lui nu era niciodată pieptănat, iar hainele îi erau întotdeauna șifonate și murdare. Când nu era atent – și uneori chiar și atunci când era – ceilalți copii îl strigau Teddy Jegosu. Era cel mai nesuferit copil din clasa a cincea a domnișoarei Thompson. Când îl chema să răspundă, el se întindea pe bancă, bolborosea un răspuns, sau rămânea cu privirea ațintită războinic în spațiu.

Domnișoara Thompson se străduia din răsputeri să-i trateze pe toți copiii, băieți și fete, în același fel. Dar Teddy era greu de suportat, și asta se vedea până la urmă în anumite lucruri mărunte. Domnișoarei Thompson nu-i făcea plăcere să-l pună pe Teddy să răspundă, iar când îi punea nota pe lucrările de control, cifrele lui, în roșu, erau mai mari decât ale altor colegi.

-Ar fi trebuit să procedez altfel, recunoște ea astăzi.Ar fi trebuit să mă uit cu mai multă atenție pe dosarul lui Teddy.

Clasa întâi : „Teddy este un elev care promite. Din păcate, se pare că există unele probleme în familie și băiatul este profund afectat.”

Clasa a doua : „Teddy pare capabil, dar neatent. Se pare că mama lui este grav bolnavă. Nu primește niciun ajutor de acasă, de la niciunul dintre părinți.”

Clasa a treia : „Mama lui Teddy a murit anul acesta. Băiatul este inteligent, dar pare incapabil să se concentreze. Tatăl nu răspunde apelurilor noastre.

Clasa a patra : „Teddy este încet la carte, dar se poartă frumos. Plânge din când în când după mama lui. Tatăl nu pare să fie interesat de băiat.”

Serbarea de Crăciun din clasa domnișoarei Thompson includea un pom de Crăciun împodobit de copii și daruri în pachete colorate adunate grămadă pe catedră. Cu o zi înainte de începutul vacanței, întreaga clasă s-a adunat în jurul domnișoarei Thompson ca s-o privească în timp ce desfăcea pachetele. La fundul grămezii, profesoara a fost uimită să găsească un dar din partea lui Teddy Stollard. În timp ce toate celelalte cadouri fuseseră împachetate în hârtie aurie și legate cu panglici strălucitoare, al lui Teddy era împachetat în hârtie maronie obișnuită prinsă urât cu niște scotch. Pe pachet era scris cu creionul, cu litere tremurate, de copil, „Pentru domnișoara Thompson”, iar dedesubt „De la Teddy”. Când a desfăcut cadoul, dinăuntru a căzut o brățărică ieftină de tinichea cu strasuri și o sticluță de parfum ieftin. Jumătatea din pietrele de pe brățară lipseau, iar sticluța de parfum era pe jumătate goală. Fetele au început să râdă, iar băieții să chicotească. Dar, în spiritul Crăciunului, domnișoara Thompson a ridicat mâna în semn de tăcere. În timp ce copiii o urmăreau, ea și-a pus brățara la mână și și-a dat cu câtea picături pe încheietura mâinii. „Nu-i așa că miroase încântător ?” i-a întrebat pe copii. Aceștia, înțelegând ce se așteaptă de la ei, au răspuns în cu un cor de „oooo”-uri și „aaaa”-uri. La sfârșitul zilei, după ce toți ceilalți copii fuseseră luați de părinții lor, domnișoara Thompson a observat că Teddy era încă în banca lui și privea țintă spre ea. Zâmbea.

-Teddy? l-a întrebat ea știind că băiatul are mult de mers până acasă, și l-a întrebat de ce nu plecase încă. Încet Teddy s-a ridicat din bancă și s-a îndreptat spre profesoară.

-Vă stă bine cu brățara mamei mele pe mână,  a spus el, iar vocea lui abia dacă era cu ceva mai puternică decât o șoaptă. Și mirosiți aproape ca ea acuma, că v-ați dat cu parfumul ei pe mână. Brusc, domnișoara Thompson și-a dat seama că cele două daruri „de doi bani” erau cele mai prețioase lucruri ale băiatului și a început să clipească ca să-și ascundă lacrimile.

-Teddy, i-a spus ea, aplecându-se spre el, îți mulțumesc pentru darurile tale. Îmi plac foarte mult.

-E-n regulă, a răspuns băiatul. Timp de câteva clipe, a rămas acolo zâmbind spre profesoară. Apoi, fără să mai scoată o vorbă, și-a luat haina din cuier și a ieșit din clasă.

În acea zi de Crăciun, în clasa domnișoare Thompson, între Teddy și profesoara lui s-a stabilit o legătură sufletească specială. Cu brățara de strasuri de la Teddy încă la mână, și înainte ca parfumul de la drogherie să apuce să se usuce pe mână, domnișoara Thompson s-a hotărât să facă tot ce-i stătea în puteri pentru a-l ajuta pe băiat să-și schimbe viața. Brusc, a început să vadă în el un potențial pe care nu-l văzuse niciodată până atunci. În inima ei a avut o viziune a ceea ce ar fi putut el deveni, și s-a hotărât să treacă la fapte pentru a o vedea realizându-se.

Aproape în fiecare zi, la sfârșitul orelor de școală, Teddy și domnișoara Thompson se puneau pe treabă. A ghidat mâna tremurătoare a băiatului până când aceasta a putut să scrie citeț și curat. A lucrat cu el la matematică și ortografie. I-a citit și l-a pus și pe el să citească. Au învățat cântece, poezii și chiar scurte povestioare pe de rost, pentru a putea cita apoi unul altuia. Domnișoara Thompson și-a lăsat creionul roșu deoparte și a început să împodobească lucrările lui Teddy cu steluțe și semne de exclamare, și nu scăpa nicio ocazie să-l laude, în particular sau în fața întregii clase. Până la sfârșitul anului școlar, Teddy Stollard a realizat progrese remarcabile. I-a prins din urmă pe cei mai mulți elevi din clasa domnișoarei Thompson. iar notele lui se apropiau treptat de cele ale celor mai buni dintre colegii lui. Într-o după amiază, când și-au luat rămas bun, domnișoara Thompson i-a luat mâna într-a ei și i-a spus :

-Ai reușit Teddy, și sunt mândră de tine. A fost uimită când copilul a corectat-o cu blândețe :

-Nu eu am reușit, domnișoara Thompson. Am reușit împreună.

În timpul verii, atunci când tatăl lui Teddy a rămas fără serviciu și a trebuit să plece din oraș, domnișoara Thompson s-a grăbit să adauge o evaluare pozitivă în dosarul lui Teddy.

Clasa a cincea : „Teddy este un copil excepțional. A fost afectat de moartea mamei și de lipsa de afecțiune a tatălui, dar e pe calea cea bună. Oricât de puțin timp suplimentar dacă aveți de investit în Teddy, satisfacția va fi pe măsură”. Domnișoara Thompson nu a primit nicio veste de la Teddy timp de șapte ani încheiați. În fiecare an de Crăciun, când elevii ei din clasa a cincea se adunau în jurul catedrei ca s-o urmărească în timp ce-și desfăcea cadourile, ea le povestea despre Teddy Stollard și despre brățara cea veche a mamei lui și despre sticluța de parfum pe jumătate goală. Și în fiecare an se întreba dacă nu cumva eforturile ei de a-l ajuta nu fusese în zadar.

Apoi într-o bună zi, a primit un bilet scurt dintr-un oraș îndepărtat și a recunoscut imediat scrisul ca fiind a micului Teddy : „Draga Domnișoara Thompson, am vrut să fiți prima care aflați această veste. Voi termina liceul pe locul doi din promoția mea. Vă mulțumesc, doamna profesoară ! Am reușit împreună !  Cu dragoste, Teddy Stollard”

Patru ani mai târziu, a sosit alt bilet : „Dragă Domnișoara Thompson, tocmai mi s-a comunicat de la rectorat că voi absolvi facultatea ca șef de promoție. Am vrut să fiți prima care aflați . N-a fost ușor la facultate, dar am reușit din nou, tot amândoi. Cu dragoste, Teddy Stollard.”

Și alți patru ani mai târziu, a mai sosit un bilet : „Dragă Domnișoară Thompson, începănd de astăzi, sunt dr. Theodore Stollard, medic. Ce ziceți de asta ? Am vrut să fiți prima care află. Am reușit din nou. Luna viitoare mă căsătoresc, pe douăzeci și șapte, ca să fiu mai exact. Mi-ar face plăcere să veniți și să stați pe locul pe care ar fi stat mama mea dacă ar fi trăit. Tatăl meu a murit anul trecut. Dumneavoastră sunteți singura mea familie acum. Cu dragoste, Teddy Stollard.”

Și poate uimitor sau nu, nu este o carte siropoasă. Este o carte despre libera inițiativă, despre afaceri în sistemul networking marketing, DeVos fiind unul din cei doi fondatori ai companiei ce se află pe primul loc în vânzări la nivel mondial, în domeniul său, și printre cele mai profitabile companii din lume. Povestea lui de viață este interesantă. De mic a trebuit să muncească, iar după ce s-a întors din război unde luptase, ca și prietenul lui VanAndel, celălalt fondator al companiei, s-au apucat de afaceri. Au eșuat de câteva ori, au pierdut totul, au fost faliți la un moment dat, dar s-au ridicat odată în plus.

Cartea este un ghid despre ce ar trebui să faceți pentru voi, pentru a reuși. Și asta în orice afacere ați face. Nu este o carte de prozelitism. Este o carte care vorbește behind the scene, vă oferă poveștile care nu sunt la vedere. Oameni care au fost doborâți de viața, de mai multe ori la rând. Și ar fi avut tot dreptul să rămână jos. Dar nu. S-au ridicat și și-au construit viața pe care și-au dorit-o. Povești ca a lui Teddy veți găsi citate în carte. Și au în comun ceva, un fir roșu : fiecare din acele persoane au fost într-o anumită afacere, care i–a ajutat să meargă mai departe. Pentru unii a însemnat o nouă cariera când erau șomeri, sau serviciul lor nu îi mai satisfăcea material, pentru alții o afacere care le-a dat mai mult timp liber pentru a-și crește copii sau pentru a petrece cu părinții ultimele lor zile în acestă lume, pentru alții a fost salvarea de la sinucidere, pentru alții salvarea de la un divorț, iar pentru alții faptul că au putut să pună pe masa copiilor alimente mai diversificate sau să le cumpere pantofi de sport pentru școală sau pentru alții a fost modul de a-și găsi vocația . Așa încât și tu poți să-ți îndeplinești visul tău. Indiferent care este. Poate să ajuți oameni, oameni în nevoie, oameni ca Teddy. Care au trecut sau trec prin încercări ale vieții. Unele din ele sunt dramatice. Însă ce rămâne după toată înșiruirea de experiențe este acel zâmbet că ai reușit. Că ai biruit, că ai reușit să devii cea mai bună variantă a ta și că în acest drum ai ajutat și pe alții să facă la fel.

Și cred că e mare realizare, nu credeți ? 

Puteți începe și voi acest drum aici, lăsând un comentariu !