Bunătatea și iertarea în loc de pastile ?

De multe ori ne întrebăm ce ar putea să ne ajute să ne păstrăm sănătatea intactă. Sau măcar să ne ajute să ne-o recăpătăm mai repede. Sunt multe lucrurile de luat în calcul. Dar faptul că aceeași boală, la tipuri similare de pacienți evoluează diferit, te face, ca medic, să te gândești mai profund. Dincolo de fiziopatologie și terapeutica pe care o înveți la facultate. De altfel înclin să cred că medicina de astăzi este încă în zorii ei ca știință.

Și mi-a picat în mână „De ce îți face bine să faci bine ?” a doctorului David R. Hamilton. Nici nu mai știu de unde am auzit de ea, dar ceva m-a făcut să o citesc. Și bine am făcut. Pentru că a fost o perioadă, încă unii confrați mai sunt acolo, în care dacă spuneai ca medic sau ca nemedic, lucrurile alea erai considerat vraci sau un incompetent. De exemplu că recunoștința poate să îți aducă vindecare. Sau că o îmbrățișare poate contribui la protecție cardio-vasculară. Numai zic de promovarea homeopatiei. Și azi unii dintre colegi consideră că „singura, adevărata medicină” este cea alopată. Pe care și eu o practic, by the way…Dar această carte citează studii care au documentat acele afirmații. Că îmbrățișarea generează secreție de oxitocină, un hormon implicat în numeroase procese din organism, printre care reducerea stresului oxidativ prin reducerea inflamației, inhibă interleukina 6, proinflamatorie, crește tonusul nervului vag, dar este implicată și în procesul de naștere și alăptare.

Compasiunea, recunoștința, iertarea, bunătatea cresc concentrația de oxitocină. Și nu doar de oxitocină. Crește și concentrația serotoninei, dopaminei și a endorfinelor. De altfel endorfinele, în concentrație crescută, pot crește toleranța la durere. Deci, nu am mai avea nevoie de analgezice…Astfel avem și substratul biochimic al acestor afirmații.

De altfel studiile citate constată o corelație importantă între un tonus vagal important și capacitatea de a ne vindeca din interior. Cu alte cuvinte, putem stimula tonusul vagal prin compasiune, generozitate și iertare și astfel să ne vindecăm. Sună ciudat ? Poate, dar nu trebuie să uităm că aceste informații le avem, prin intermediul religiilor, de mii de ani. Doar noi, oamenii, prin semețire, crezându-ne super-raționali, le-am ignorat sperând să descoperim ceva senzațional. Altceva senzațional…

Sunt cunoscute situațiile în care empatia și compasiunea i-au ajutat pe strămoșii noștri să poată supraviețui constituind grupuri în care se putea apăra mai bine de prădători, cu patru și cu două picioare. Putea vâna mai eficient și împărțeau astfel hrana. Toate aceste relaționări implică aceste substanțe. Dintotdeauna. Doar că acum știința le obiectivează. De altfel despre activitatea nervului vag se va mai vorbi pentru că se constată, tot în studii, că există o comunicare bidirecțională creier-intestin. Mai ales când vorbim despre microbiom și afectarea acestuia care poate duce la boli autoimune, cardio-vasculare și multe alte afecțiuni, corelații despre care nu știam prea multe până în prezent. Iar aceste informații sunt super noi și vor revoluționa, cel mai probabil, modul în care ne vom trata pe viitor.

Revenind la substratul bunătății și al compasiunii, vasopresina, implicată, se pare în generozitate, și oxitocina sunt codate de o genă veche de 500 de milioane de ani ! Aceste substanțe generate într-un mediu sigur și plin de iubire a unui cămin asigură dezvoltarea optimă a creierului prefrontal al copilului. De altfel aceasta a copilăriei este perioada de formare, de mielinizare a sistemului nervos. Iar un creier prefrontal bine dezvoltat va controla mult mai bine sistemul limbic ( amigdala cerebrală, hipotalamusul și corpul calos) implicată în generarea sentimentului de frică, egoism și a unor emoții negative. De aceea, bunătatea și siguranța pentru copii, în primii ani, este esențială pentru buna lor dezvoltare ca adulți echilibrați și gata de drum. Vor deveni mai optimiști, mai generoși și astfel vor avea mai multe șanse de a fi fericiți.

Autocompătimirea este un concept interesant introdus de autor. Este cu totul altceva decât stima de sine. O stimă de sine exagerată care nu este dublată se modestie nu duce altundeva decât la narcisism. Însă atunci când suntem buni cu noi înșine, când ne oferim perioade de timp doar nouă înșine, când ne ocupăm de odihna noastră, de visele noastre, putem să devenim mult mai de ajutor și pentru ceilalți.

Partea bună a acestor constatări științifice, din punctul meu de vedere, este că putem să reproducem chiar noi acele stări cunoscute ca având influență pozitivă în concentrațiile acestor substanțe.

Respirația, ca și recunoștința practicată sistematic pentru lucrurile pe care le avem în viața noastră, îmbrățișările determină creșterea concentrațiilor hormonilor și substanțelor„bune”. Faptele bune sunt un alt mod de a ne descărca „farmacia internă”. Voluntariatul, donațiile, a face ceva dezinteresat pentru un semen al nostru aflat în nevoie ne va aduce o sporire a sănătății noastre. Dincolo de faptul că vom deveni oameni mai buni pentru religia noastră, pentru că toate religiile, dar absolut toate, promovează aceste lucruri, ne vom face nouă înșine un mare bine. Optimismul, compasiunea, recunoștința, iertarea ne vor face mai puțin predispuși la patologia cardio-vasculară, bolilor autoimune, cancerului, depresiei și multor altor patologii debilitante.

Așadar, urmând aceste sfaturi, vechi, promovate de religii, de morală, vom putea păstra mai ușor și mai puțin costisitor sănătatea noastră, a fiecăruia. La finalul cărții aveți 50 de tipuri de fapte bune pe care le puteți face și care vă vor ajuta să fiți mai buni, și de asemenea, aveți enumerate studiile care au demonstrat toate aceste corelații.

Dar dincolo de toate tehnicile și exercițiile, e important să-ți stabilești visele. Dar să le stabilești ca și cum ești sigură sau sigur că se vor împlini ! Fă acest lucru : ce ai vrea să ai, să faci, să fii dacă orice vis s-ar putea îndeplini ? Știi ? Nu vrei să afli ? Și apoi nu vrei să afli dacă poți avea, face, fi acele lucruri ?

Sănătate maximă !