Chiar îți folosește ?

hands-545394_1920Scriam acum câtva timp aici despre durerile de genunchi, despre artroze. Și asta și pentru că am în familie oameni care suferă sau au suferit de această boală. NU este o boală care să amenințe viața, dar care afectează grav comfortul și calitatea vieții. Nu mai ai independența pe care ți-o dă deplasarea fără limitare, depinzi tot timpul de o cârjă sau de alți membri ai familie, sau și mai rău, de servicii de asistență personală. Nu mai pun la socoteală, deși ar trebui, suferința personală, când fiecare mișcare o simți până în creștetul capului, când vrei să te întorci și te rogi să nu te doară prea tare. Asta o știu cei care suferă de această boala cel mai bine.

Însă în urmă cu ceva vreme, mai precis în urmă cu 20 de ani, am venit în contact cu o companie care produce, printre altele, și glucozamină. Ce este aceasta ? Un component al țesutului cartilaginos, care dă rezistență alături de alte substanțe și minerale, osului. În general cei care suferă de afecțiuni osteoarticulare au un deficit al acestei substanțe printre alte cauze.

Vă mărturisesc că am fost sceptic. Formația mea de om care acceptă dovezi după modele științifice, cu studii mari ca număr de persoane, cu un disign riguros, și-a intrat în mână. N-am crezut. Ba chiar am avut o atitudine condescendentă. Dar cum viața de multe ori, îți ia toate celelalte opțiuni și te lasă în față doar cu a alege sau nu singură variantă, a trebuit la un moment dat să merg pe această cale. Am mai întâlnit referințe despre această substanță la Seth Godin, un expert financiar, un om independent care a ales să testeze sistemele, care a ales să gândească înafara cutiei. Expertiza lui în privința marketingului este recunoscută, și o puteți găsi simplu, dând o căutare pe motoarele de căutare.

Mama mea este protezată la ambii genunchi pentru artroză. La ultima intervenție lucrurile nu au mers prea grozav și recuperarea a fost mai grea, cu eforturi fizice și financiare. În acest context am mers pe ideea că nu are ce să strice. Mai mult și soacra mea are aceleași probleme osteoarticulare, nu chiar așa de severe, dar are o suferință ce îi limitează activitatea zilnică. Și dincolo de glumele cu soacre pe care le-ați putea face, vă spun că și ea a început de o lună să ia glucozamină. Și mama și soacra mea au spus amândouă că le merge bine. Mama s-a recuprat chiar bine, nu spun că numai din cauza glucozaminei, dar sigur a avut o contribuție. Am insistat să îmi spună real dacă este un plus, dacă simt că au un folos. Chiar le folosește ?

Da. Răspunsul a fost da. În general încerc să testez ce promovez. Paranteză : da, se poate spune că am un interes în promovarea acestui produs, dar dincolo de câțiva leuți pe care i-aș putea câștiga, vreau să mă pot uita în oglindă în fiecare zi. Am închis paranteza. Și acesta este și cazul acesta. Așadar dacă vă dor genunchi, dacă știți că aveți probleme artrozice puteți adăuga această substanță alături de medicația voastră.

Nu trebuie să mă credeți pe cuvânt ! Încercați voi înșivă !

10 gânduri despre „Chiar îți folosește ?

Adăugă-le pe ale tale

  1. 🙂 cat de dificil a ajuns ca un medic sa poata recomanda un supliment alimentar (ca glucozamina nu s-ar prea incadra in categoria medicamentelor per se…). Din seria „traim intr-o lume normala,” doar ca mie imi scapa mai nou consecvent latura asta normala a ei. In privinta glucozaminei, sunt categoric de acord cu tine. In ce priveste rolul ei in a creste calitatea vietii la pacientii artrozici. Adica… e mai bine fara durere.

    Apreciază

    1. Da. Chestionarele de apreciere a calității vieții , toate, dar toate, vorbesc de nivelul de durere. Pana la urma nu ăsta aduce pacientul la medic ? Oricum eu niciodată n-am fost „normal”. De ce as începe acum ?

      Apreciază

      1. Ati completat vreodata, in calitate de ne-medic, un astfel de chestionar? Pentru ca eu nu stiu sa fi completat vreunul, decat din curiozitate. L-am aplicat, ca parte a unui studiu, unui esantion de pacienti… as fi curioasa cine si de ce, in ce context, evalueaza calitatea vietii cuiva. A unui pacient. A mea. A oricui. Eu stiu in ce context o fac. Dar nu e parte a unui protocol. Ci doar a unui principiu de baza, care pare sa nu intereseze pe nimeni, la nivel de conducere. A, da, se evalueaza nivelul de satisfactie al pacientului dupa externare, desi intereseaza mai mult daca i s-au cerut/impus favoruri (mai ales banesti) decat ameliorarea calitatii vietii lui… disparitia durerii sau un somn mai odihnitor, apetit mai bun sau disparitia varsaturilor, reluarea tranzitului, etc, etc…. nu in Romania. Nu in prezent. Astia „normali” oricum se pregatesc de pensie, sau au plecat deja.

        Apreciază

      2. Da. Am completat astfel de chestionare de calitate a vieții ca și monitor în studii clinice. Sigur, companiile farmaceutice pot fi acuzate de multe, dar ele asigură progresul, în ultimă instanță. Calitatea vieții este, cu siguranță, un paramentru subiectiv.

        Apreciază

      1. Problema mea nu e in sine „o problema.” Nu sunt circumspecta, deloc. Si sper, nici condescendenta (n-a fost intentia mea sa trec drept superioara. Nu sunt.) Am folosit chestionarul, cum spuneam, dar o fac rar in viata de spital de zi cu zi. Desi calitatea vietii este scopul practicii mele de fiecare zi si de fiecare pacient. Este pt oricine lucreaza in paliatie. 🙂 Eram curioasa cine si in ce context chiar aplica chestionarul cu pricina in spitalele din tara noastra. Era o surpriza, sincer. Este…

        Apreciat de 1 persoană

      2. Nu o aplică nimeni pacienților „uzuali”. Din ce știu eu. Se aplică doar în centrele de studii faza III, acolo unde protocolul aprobat de Comisia de Etică prevede asta. Calitatea vieții la care mă refeream eu este cea subiectivă. Ce simte pacientul. Și poate nu are legătură cu acest subiect, dar recent am auzit mai mulți primari spunând că merge, de exemplu, și cu 8 suturi în loc de 12, câte făceau când erau rezidenți… Până la urmă ghidurile și protocoalele sunt orientative, practica fiind suverană.

        Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: