Încă un aliat te așteaptă !

StafidesipruneuscateÎți spuneam, cu alte ocazii, că am citit la un moment dat „Planul Dietetic Campbel”. De ce ? Poate pentru că era în pachetul de cărți legat de studiul China. Tom Campbel, autorul cărții, este fiul dr. Campbell, investigatorul principal al studiului China. Tom este și el medic, și aplică ceea ca a aflat în studiu pacienților lui care își doresc să pună dieta lor la lucru. Cu ocazia asta, după ce am citit această carte, am început să caut soluții de înlocuire treptată a alimentației bazată pe produse animale. Nu, nu am devenit vegetarian, nici nu e ăsta obiectivul meu. Însă dacă o să citești studiul, o să ai și tu, ca mulți din cei care am citit cartea, tendința să fii mai atent la dieta ta și să încerci să modifici câte ceva la ea.

Așadar am găsit la hipermarketul de lângă mine stafide și prune uscate. Le-am luat, alături de sucurile naturale pe care le aveau acolo, de la raftul la care nu era prea înghesuială, poate și din pricina prejudecății că produsele astea sunt pentru ciudați și oricum sunt mai scumpe. Ce pot să-ți spun despre preț este că sunt prețuri absolut rezonabile. Și asocierea asta am făcut-o instinctiv, chiar dacă nu o să mă crezi. Erau lucrurile care se apropiau cel mai mult de ce citisem în carte. Ei bine apoi am aflat că prunele uscate, pe care mi-am amintit că le-am văzut și la bunicile mele când eram mic, în dieta la loc de cinste, mai ales iarna, au efecte extrem de benefice în curele de slăbire. Că stimulează absorbția vitaminelor și favorizează extragerea apei din țesuturi. Mai reglează și tranzitul în cazul în care acesta este afectat. Dacă mai vrei o validare, și Teo Trandafir vorbește despre această asociere.

Stafidele un un impact pozitiv pe detoxifiere, o să găsești pe Google o groază de chestii despre asta. Iarăși o să fac apel la bunii noștri : poate și tu, ca și mine, îți amintești că stafidele erau puse în brânza de la pască, nu ? Efectele acolo poate nu erau cele mai bune, dar este un argument, din viața practică, în favoarea folosirii lor.

Ar trebui ca aceste două tipuri de fructe să fie fierte, spun uni, iar decoctul obținut să fie luat dimineața, pe stomacul gol. Așa am citit eu că se recomandă. Însă cum de foarte multe ori am ieșit din rând, pot să-ți spun că le poți folosi ca atare, în amestec, servite ca pe un desert. Poate este mai plăcut și mai util pentru organism pentru că folosește calea de absorbție mai fiziologică. Eu așa fac și cred că efectele sunt identice.

Așadar, dacă vrei să faci o cură de detoxifiere sau să mai ai un aliat în atingerea greutății optime, asocierea dintre stafide și prune uscate este de folos.

Mult succes ! 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: