Doctor arogant sau…?

arabian-gulf-80359_1920Nu demult mi-am amintit ce mi-a spus o fostă colegă de liceu, farmacistă, pe vremea când lucram ca reprezentant medical : doctorii ăștia sunt niște aroganți ! La vremea respectivă nu eram atât de „curios” pe cât sunt acuma. Dar am întrebat la ce se referă. Și era vorba despre comunicarea cu farmaciștii și cu pacienții. Asta cu comunicarea în interiorul branșei sau cu specialitățile conexe este o treabă care e veche și care poate are legătură cu faptul că în facultatea de medicină nu abordează nimeni acest subiect. Cel puțin nu a făcut-o până acuma….

Și m-am întrebat pe mine : o fi adevărat ? Eu de câte ori mă întreabă vreun pacient ceva despre starea lui de boală sau a rudei internate, le spun ce știu, ce se știe la acel moment despre aceste subiecte. Poate că e vorba despre comunicarea cu colegii care la fel este de multe ori supusă stresului, a sistemului de lucru unde responsabilitatea este de cele mai multe ori aruncată de ici colo.

În ce privește comunicarea cu pacientul am văzut și eu colegi de ai mei, rezidenți, care tratează pacienții de parcă ar avea jumătate de creier. Unii dintre ei așa par, trebuie să recunosc și eu….Îi întrebi una la anamneză și ei îți răspund cu totul altceva. pe principiul „cât e ceasul ?”-„e coaptă mămăliga”. Dar dacă vezi un doctor că vă explică ceva, că încearcă să-ți dea toate informațiile pe care le are despre cazul tău, dar e cu ochii pe ceas, dacă este de gardă, nu-l stresa și tu. Să știi că are pacienți internați care trebuie vizitați, are consulturi interclinice, dacă este și chirurg, trebuie să opereze. Iar dacă tu îl asaltezi cu întrebările sigur se va enerva la un moment dat ! Îți spun din proprie experiență. Ești asaltat la un moment dat din toate părțile : vin asistente care îți cer indicații la cei internați sau la cei pe care i-ai consultat, vin colegi care te întreabă una alta, uneori nu numai despre job, vin aparținători care cred că nu ai altceva de făcut în momentul ăla decât să faci conferințe de presă…Și oricât ai încerca să fii calm la un moment dat o iei razna. Din păcate, poate te descarci pe cine nu trebuie, deși cred că dacă se întâmplă să te descarci sigur a insistat persoana aia cu ceva…

Și medicul e om ! Poate nu a dormit bine astă noapte, poate are o problemă familială importantă. Și asta îmi aduce aminte de o poveste în care un tată se agita nerăbdător în fața blocului operator pentru că chirurgul întârzia. Când în sfârșit acesta a apărut, tatăl revoltat s-a repezit la doctor reproșându-i că a întârziat la operația fiului său. Doctorul s-a oprit și l-a privit. „Aveți dreptate. Mă iertați, am întârziat pentru că vin de la înmormântarea fiului meu. Dar vom intra imediat în sală și totul va fi bine !”

Da ! Când mai mergeți prin spitale, policlinici sau cabinete și vedeți vreun doctor sau doctoriță trist sau apatic, gândiți-vă că are și el sau ea probleme. S-ar putea ca problema lui sau a ei să fie mult mai mare ca a ta. Și știu că doctorii, chiar dacă sunt în situația aia, se vor apleca, lăsând problemele lor deoparte, și te vor consulta, și te vor trata și te vor vindeca.

Însă nu sunt aroganți ! Vorbesc de marea lor majoritate, nu de excepțiile care, culmea, nu confirmă regula ! Nu sunt aroganți, ci sunt și ei oameni !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: