Ce poate însemna senzația de corp străin în gât ?

Surprinzător și pentru mine, foarte frecvent în ultima vreme, am la consultații persoane care acuză această senzație. Vorbim de o senzație persistentă, care e mai pregnantă dimineața, de ca și cum ai avea un păr în gât, o minge, o carne, ceva ca un colț, ceva ce mă zgârîe. Astea toate sunt modurile în care mi-au descris pacienții percepțiile pe care le au și care îi aduc la doctor. Mai există și hemajul, acea mișcare ca și cum ți-ai drege vocea pentru că ai ceva în gât. Ba, câteodată, pacienții se trezesc noapte cu senzația de sufocare.

Pot fi multe cauzele acestor simptome din sfera O.R.L, dar una foarte frecventă, așa cum spuneam mai sus, este laringita de reflux. Adică sucul gastric, în mod anormal, ajunge în faringe și de aici în laringe ce nu este echipat să facă față acestei agresiuni chimice. Foarte frecvent acest reflux este generat de o alimentație și o igienă alimentară deficitară. Adică mâncăm alimente picante, sau care cresc aciditatea gastrică, excesul de alcool și cafea, și toți factorii care contribuie la exacerbarea refluxului gastric sau a afecțiunilor gastrice precum gastrita, ulcerul gastric, excesul de medicație, boli ale colicistului etc.

Și apoi am mai avut o revelație : bolile digestive recunosc o periodicitate sezonieră, adică se accentuează primăvara și toamna.

Pot să fie și alte cauze pentru apariția acestor simptome : afecțiunile tiroidiene, tumorile cervicale sau laringiene sau de vecinătate.

Cert este că o alimentație echilibrată și un regim igieno-dietetic sunt lucruri care vă pot feri de acest discomfort. Însă dacă nu puteți scăpa de el, trebuie să vă vadă un medic. Și dacă nu știi unde, pe pagina „Despre mine” ai două sugestii.

Sănătate maximă !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: