Curcubeul de sunete

De curând am început un modul de audiologie în cadrul pregătirii mele în rezidențiat. Și am ocazia să văd pacienți protezați auditiv. Copii și adulți. Cred că este una din cele mai emoționante părți ale acestei specialități, O.R.L. De ce ? Păi pentru început imaginați-ți o liniște perfectă. În care nu se aude nimic. Dar nimic. Și acum imaginați-ți această liniște veșnic. Cum ți se pare să trăiești așa ?

Atunci poate o să înțelegi de ce e emoționant…Pentru că vezi reacțiile pacienților. Iar cele ale copiilor sunt cele mai impresionante. Ca și ale părinților lor. Sunt ființe care aud pentru prima dată în viața lor la 2 ani, la 4 ani, unii și mai târziu… Și este unul din momentele  pentru care am ales medicina. Pentru că schimbi în bine viața unui om. Fără clișee. Chiar așa e ! Gândește-te cum e să fie un copil care ar fi dependent de ai lui sau de societate, care nu ar putea să performeze la adevărata lui valoare datorită acestui handicap. Și acum gândește-te că același copil are șansa unele proteze auditive încă din copilărie. Pentru că dacă și-o pune la adolescență s-ar putea să nu-i mai fie de mare folos… Stau și mă gândesc ce ar mai fi compus Beethoven dacă auzea, dacă avea o proteză auditivă sau un implant auditiv ?

Nu ne dăm seama cât sunt de importante simțurile noastre decât atunci când le pierdem. Ca și cu sănătatea. Iar pentru părinții care au copii cu această dizabilitate este foarte greu. Pentru unii mai greu, pentru alții mai puțin greu… Pentru că trebuie să îți imaginezi că merg des prin spitale. Că trebuie să motiveze copilul să facă toate testele. Unele nu sunt foarte ușor de făcut pentru că necesită mult timp și răbdare. Pe care copii, în majoritatea cazurilor nu o au…Uneori trebuie să combată durerea. Care este persistentă. Nu e ușor !

Și sunt necesare fonduri. Care nu sunt puține. Unele proteze pot să coste și 9 000 de lei. Și iarăși, cred că este important de spus că un om s-a încăpățânat să facă ce știe. Bine oamenilor. Și așa a luat ființă un program de screening al surdității congenitale. Adică urmărim îm maternități copii care au surditate de la naștere. Și apoi le dăm, noi statul român !, proteze sau implanturi auditive. Iar acești copii vor avea o dezvoltare normală și nu vor mai depinde de alții, din acest punct de vedere.

Cu adulții este la fel. Să vezi ditamai oamenii care plâng după ce le pui proteza sau le reglezi implantul ! Este impresionant de-a dreptul și e o lecție pentru mine. Că luăm prea de-a gata faptul că suntem sănătoși și neglijăm faptul că putem să ne pierdem sănătatea la un moment dat.

Așa încât e bine să vă urmăriți copii. Este bine să știți că sunt soluții pentru aceste situații. Iar faptul că copilul tău ar putea avea o dizabilitate nu ar trebui să te sperie sau să te facă să negi această realitate. Da ! Am văzut și așa ceva ! Părinți care negau că copilul lor e surd ! Pot înțelege că este un mecanism de protecție a părintelui care refuză să creadă că copilul lui are o problemă. Dar după un anumit punct trebuie să se gândească în perspectivă. Copilul lui va deveni adult și va trebui să fie autonom, iar copilăria este o perioadă în care dacă se pierd niște achiziții psihosomatice, se pierd pentru totdeauna !

În acest moment sunt soluții tehnice surprinzătoare și decontate total sau parțial de stat. Cu anumite dispozitive nimeni nu își dă seama de dizabilitatea decât dacă este prevenit. Și poate printre acești copii va mai fi un alt Beethoven sau un alt van Gogh sau un alt Enescu. Sau un alt Celibidache sau o altă Angela Gheorghiu… Nu le luați curcubeul sunetelor ! Poate că sună patetic, dar este parte din realitatea noastră.

Așa încât orice copil cu probleme de auz trebuie să beneficieze de aceste tratamente ! Nu trebuie să lăsăm pe nimeni în urmă, din acest punct de vedere !