De ce nu dau medicii tratament cu vitamine ?

E o întrebare legitimă. Și răspunsul e pe măsură. De cele mai multe ori medicii au de a face cu boli. Unde nu e suficient doar să combați dezechilibrele hidro-electrolitice și de oligoelemente. Acolo sunt necesare tratament medicamentoase sau chiar chirurgicale. Dar dau și medicii alopați vitamine…

În tratamentul diverselor boli, le recomandă și medicii alopați și am pomenit unde în postările anterioare. Neurologii, reumatologii, balneologii sunt specialitățile care folosesc aceste vitamine des. Otorinolaringologii, endocrinologii și multe alte specialități sunt și ele utilizatoare de vitamine, ca terapie adjuvantă. Însă sunt condiționate, câteodată, altfel. Injectabile. Pentru că asta cere starea bolnavului căruia i se adresează. Ba mai mult, sunt cursuri de homeopatie organizate de universitățile de medicină. Acestea au departamente de fitoterapie în cadrul facultăților de farmacologie.

Deci cumva curentele se întâlnesc.

Mai mult, în acest moment se discută de importanța microbiomului în geneza unor boli, dar și în tratamentul acestora. Există opinii ale cercetătorilor, mai ales americani, care susțin că avem pe noi și în noi mai multe molecule așa zis infecțioase, bacterii, virusuri, fungi, decât molecule ADN !! Asta da schimbare de paradigmă. Iar în acest moment sunt laboratoare și instituții științifice din Statele Unite ale Americii care studiază acest aspect și aplicabilitatea lor în terapie. Care, ce să vezi, au efecte secundare minime sau nu au !!! Și nu e doar o abordare a gastro-enterologilor. Dermatologii vorbesc și ei despre aceste lucruri. Iar aici poți vede o serie de 10 documentare legat de acest subiect.

Deci acest aspect este unul care va fi, probabil, din ce în ce mai prezent în terapie.

Așa că de ce să nu fii înaintea vremurilor folosind deja suplimente nutritive și vitamine de calitate ?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: